Leadership: este primul criteriu de evaluare pentru a câștiga cel mai prestigios premiu pentru excelență în performanță din USA, MBNQA.
De ce oare leadership? Pentru că 'omul modelează locul'.
E de folos în fiecare sezon din viața noastră să lucrăm împreună cu un lider (el să iși facă partea lui și noi partea noastră) iar călătoria să aibe un mod de lucru adaptat 2024 anume "work smart-play smart" și nu "work hard-play hard".
Vă împărtășesc câteva lecții învățate:
❗️ cred că cea mai mare barieră spre un lider rămâne încrederea în el ca om; în prezența liderului nu trebuie să fiu în gardă, mă pot face vulnerabil pentru că îi simt bunătatea, capabilitatea și disponibilitatea;
❗️ pentru fiecare sezon de creștere am nevoie de un anumit nivel de leadership iar atunci când ajung la saturație sunt recunoscător de ce am primit și mă îndrept spre un lider la alt nivel;
❗️ leadershipul se aplică în minim doi, este incorect ca toată responsabilitatea să se pună pe umerii unei singure părți;
❗️ mindset: din locul în care se află și cu ce are la dispoziție, liderul împreună cu echipa va scoate tot ce e mai bun;
❗️ când trebuie să aplice consecințe, liderul alege prima oară îndreptarea, apoi dreptatea și niciodată răzbunarea (mai ales atunci când primește o lămâie în mod gratuit);
❗️ în jurul liderului puternic vedem cum se modelează comportamente și valori fără 'action plan cu deadline' și fără afișe inspiraționale prinse pe pereți;
❗️ liderul este multilingv, conectat permanent cu fiecare generație, inclusiv cu AI; el vede situațiile cu picioarele (cum spune Taichii Ohno) nu din auzite;
💡 Să nu confundăm liderul cu influencer-ul, într-adevăr liderul este prin definiție și un influencer, acel influencer care și-a suflecat mânecile, a coborât în tranșee și a adus rezultate prin transformări.
![](https://static.wixstatic.com/media/065f1a_8a544915902245efaafebf441270577c~mv2.jpg/v1/fill/w_980,h_1307,al_c,q_85,usm_0.66_1.00_0.01,enc_auto/065f1a_8a544915902245efaafebf441270577c~mv2.jpg)